February 17, 2018

Deputatul PSD, Claudia Gilia: “Voi sprijini primarii în toate demersurile lor!”

Școli, Dispensare și Infrastructură – iată proiectele care au primit finanțare în localitățile Bilciurești și Cornești. Am fost alături de cetățenii și aleșii locali din cele două comune și i-am asigurat că pentru Guvernarea PSD este important ca fiecare localitate din România să se dezvolte, să se modernizeze și să ofere cetățenilor săi cele mai bune condiții de viață. Proiectele de dezvoltare au început să fie finanțate, iar rezultatele se văd în fiecare localitate.

Doamna Adina Stoican, primarul din comuna Bilciurești, este mândră să conducă o localitate de oameni gospodari și implicați în viața comunității. Anul acesta, în comună se va asfalta un drum de aproximativ 7 km. Banii, aproape un milion de euro, au fost câștigați de doamna primar prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Nici problemele tinerilor nu au fost lăsate deoparte: aceștia vor avea un nou teren sintetic de fotbal. Primăria a prevăzut bani și pentru reabilitarea și dotarea Bibliotecii comunale. O altă problemă mai era și lipsa garajelor pentru ambulanța și buldoexcavatorul localității, iar aceasta va fi rezolvată în cursul acestui an din fondurile locale.

Pe lângă proiectele deja bugetate, la 1 februarie 2018, primăria a depus prin Programul Operațional Regional un nou proiect pentru modernizarea și extinderea Școlii gimnaziale. Astfel, toți elevii vor beneficia de condiții moderne pentru desfășurarea procesului educațional.

O altă problemă rezolvată este și cea legată de inundațiile din Vlăsceni Vale. În acest sens, primarul comunei a semnat contractul pentru drenarea apei pluviale la sfârșitul anului trecut. Ploile abundente nu vor mai provoca inundații sau pierderi materiale consistente ale localnicilor.

Un sat de gospodari se vede de la intrarea în localitate. Primăria a plantat castani ornamentali și a reușit să achiziționeze un tocător de vegetație pentru a pune în valoare frumusețile locului.

Oamenii care sunt buni gospodari nu se mulțumesc cu puțin. Ei vor să facă din ce în ce mai multe proiecte pentru concetățenii lor. În acest sens, am discutat cu reprezentanții locali și despre posibilitatea de a depune spre finanțare reabilitarea Căminului cultural din localitate prin Compania Națională de Investiții.

O altă localitate – o altă dovadă a faptului că ”omul sfințește locul”. Primarul, Șerban Vasile, se poate mândri că prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Comuna Cornești va beneficia de finanțare în valoare de peste un milion de lei pentru construirea unui nou dispensar medical și de 1.339.014 de lei pentru revizuirea și continuarea lucrărilor la Școala cu clasele I – IV din satul Ibrianu. Prin POR, în toamna anului 2017, domnul Șerban Vasile a depus un proiect pentru Centrul de Bătrâni din localitatea Frasinu. De asemenea, prin Grupul de Acțiune locală ”Drumul Cricovului”, administrația din Cornești a primit o finanțare de 80 de mii de euro pentru achiziționarea unui buldoexcavator dotat cu toate accesoriile. Se vede cu ochiul liber cum s-a dezvoltat această comună în ultimul an de zile. Mă bucur să avem astfel de primari în zona noastră.

Am discutat cu reprezentanții locali și despre viitoare proiecte care vor include un nou sediu de primărie, un teren sintetic pentru fotbal, iluminat public, extinderea rețelelor de gaze naturale, dar și despre atragerea de medici de familie în localitățile în care aceștia lipsesc.

Voi sprijini primarii în toate demersurile lor și-i asigur că voi fi aproape de dumnealor în rezolvarea problemelor semnalate.

În cadrul acestor întâlniri am constatat că cetățenii sunt foarte interesați și de activitatea parlamentarilor. Le-am vorbit despre proiectele pe care le-am sprijinit în comisiile de specialitate și pe care le-am votat săptămâna aceasta în cadrul Camerei Deputaților. Oamenii sunt informați și ne-au încurajat să mergem înainte, deoarece văd că lucrurile au început să se miște în direcția corectă.

Întâlnirile cu cetățenii și aleșii locali sunt extrem de benefice atât pentru administrațiile locale, cât și pentru mine ca parlamentar, pentru că îmi oferă posibilitatea de a cunoaște stadiul proiectelor pentru fiecare comunitate în parte, dar și pentru a vedea unde sunt problemele ce pot fi rezolvate prin modificarea legislației incidente în materie.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1