June 18, 2018
News Ticker

Deputatul PSD, Oana Vlăducă: “Oficialii de la Bruxelles, dezinformați cu privire la conținutul noilor legi ale justiției !”

Oficialii de la Bruxelles au fost dezinformați cu privire la modul în care au fost dezbătute legile justiției și asupra conținutului noilor legi. Cei de la Comisia Europeană nu au putut indica articolele din lege care le-au generat îngrijorările. Ideea de a lua măsuri împotriva unei legislații care încă nici n-a fost adoptată sau a uneia care va fi adoptată cu concursul Parlamentului și al Curții Constituționale este bizară.

  1. Dacă oficialii Comisiei Europene își exprimă în mod public și asumat îngrijorările față de Legile justiției, atunci au obligația să spună cu subiect și predicat care sunt amendamentele din noile legi care ar prezenta o problemă. Dacă nu fac acest lucru înseamnă că îngrijorările lor nu sunt bazate pe ceva concret, ci doar pe dezinformări de natură politică.
  2. Îngrijorările președintelui și prim vice-președintelui Comisiei Europene cu privire la transparența dezbaterilor pe Legile Justiției arată că aceștia au fost dezinformați cu privire la acest subiect.
  3. Este greu să justifici de ce nu au fost transparente dezbaterile, în condițiile în care acestea au durat luni de zile la Ministerul Justiției, iar apoi încă 4 luni în Parlament, cu transmisie live pe site-ul Parlamentului și participarea CSM și a asociațiilor magistraților.
  4. De asemenea, cei doi șefi ai Comisiei Europene nu au cum să explice îngrijorarea lor cu privire la preocuparea majorității parlamentare de a obține un consens pe aceste legi, în condițiile în care peste 70% din amendamentele la cele trei legi au venit din partea CSM, iar celelalte au fost susținute sau chiar propuse de asociațiile de magistrați. Aproximativ o treime din amendamente au fost votate în unanimitate de către cei prezenți în comisia de specialitate.”, a mărturisit deputatul Oana Vlăducă – vicepreședinte PSD Dâmbovița.
Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1