April 20, 2024
News Ticker

Asociația Chindia Jurasic Park! Start în anul expediționar 2018

La final de an 2017, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park au bifat multe acțiuni interne (expediții, tabere cu copii și tineri, simpozioane etc.), dar și câteva expediții externe, fie de antrenament, fie în cadrul TOP 28-Topul cuceririi celei mai înalte cote din fiecare țară a Uniunii Europene. Per total, un an bun, în care au fost implicate peste 300 de persoane, de-a lungul a mai mult de 70 de zile turistice, iar activitățile sau peisajele din aceste ture s-au reflectat în peste 10.000 de imagini, imagini postate fie în mass-media, fie pe alte instrumente media, gen bloguri personale sau bloguri de grup.

Startul în anul 2018 respectă „calapodul” ultimilor ani, iar prima tură de „detoxifiere”, de încălzire, de acomodare s-a ținut în data de 2 ianuarie, prin urcarea la Schitul Cucuteanca din zona masivului Leaota. Un grup de 20 de montaniarzi, dintre care mulți copii veniți pentru inițiere, a sosit pentru o pioasă reculegere la acest inedit schit din mijlocul naturii și pentru a aduce mici ajutoare oamenilor deosebiți din acest așezământ monahal.

Prima mare acțiune a lui 2018 se va desfășura, totuși, în perioada 5-7 ianuarie, atunci când nucleului de bază al „dinozaurilor” i se vor alătura peste 40 de prieteni sau rude pentru a sărbători un multiplu eveniment: „Tura la vârful Omu”, „Revelionul familiștilor” sau Boboteaza și Sfântul Ion. Tura va începe vineri 5 ianuarie, cu urcare la Podul cu Florile, locul cu cea mai frumoasă perspectivă, „belvedere” asupra „arcului de cerc” al Bucegilor. Cazarea se va face la ospitaliera pensiune Gura de Rai, acolo unde familia Tudorache dovedește cu prisosință că „omul sfințește locul”. În funcție de starea vremii sau a zăpezii, ziua de 6 ianuarie va fi dedicată ascensiunii spre vârful Omu (2505 m) sau unei ture mai ușoare, spre Șaua Strunga – Drumul Grănicerilor – Valea Doamnelor. Nici ultima zi nu va fi una uşoară, se va merge fie pe Valea Horoabei, o minunăție a Bucegilor, în toate anotimpurile, fie pe Vârful Tătaru, la 1998 m.

Ture relativ grele, dar absolut necesare, ținând cont că anul expediționar extern va debuta cu o nouă expediție, în perioada 10 – 15 ianuarie, pentru cucerirea celei mai înalte cote din Republica Cehă, vârful Sněžka (1603 m) din masivul Krkonoše, munții Sudeți, aflați la granița Cehiei cu Germania. Dar, cu detalii despre programul acestei noi expediții din cadrul Top 28 vom reveni săptămâna următoare.

La început de 2018, urăm tuturor celor care sprijină activitatea noastră (logistic, imagistic, financiar etc.) un an mai bun, mai liniștit, cu sănătate și prosperitate.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1