April 16, 2024
News Ticker

Hramul Mânăstirii Dealu din Arhiepiscopia Târgoviștei

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu Pc. Pr. Vicar eparhial și un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, la Mânăstirea Dealu de lângă Târgoviște, cu ocazia hramului bisericii acestui vechi complex monahal. Cu acest prilej, a fost pomenit Mihai I, Regele României, trecut la cele veșnice, care așa cum se știe a studiat la Liceul militar de la Mânăstirea Dealu, iar în anii trecuți, a revenit aici pentru a vizita sfântul locaș.

În cuvântul Său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a reliefat personalitatea Sf. Ier. Nicolae, unul din cei mai importanți și mai cunoscuți sfinți din primul mileniu creștin. Pildă de milostivire și generoasă dăruire, Sf. Nicolae este un model de Ierarh, teolog și filantrop, care inspiră, peste secole, misiunea pastorală a Bisericii noastre.

Reamintim că biserica Mânăstirii Dealu este cea mai importantă gropniță voievodală munteană, ce adăpostește, în pronaosul bisericii, capul lui Mihai Voievod Viteazul, primul unificator al teritoriilor locuite de români.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1