December 15, 2017

Așa va arăta Orășelul lui Moș Crăciun din Târgoviște! “Luna decembrie va fi dedicată copiilor!”

Așa va arăta Orășelul lui Moș Crăciun din Piața Tricolorului a Municipiul Târgoviște! În așteptarea lui Moș Crăciun, Primăria Târgoviște a amenajat locația astfel încât Moș Crăciun să le poată oferi daruri micuților într-un decor specific sărbătorilor de iarnă. Iar bradul de Crăciun se va aprinde marți, 5 decembrie, de la ora 18:00, spre bucuria târgoviștenilor.

Astăzi, începând cu orele 18:00, vă așteptăm cu mic cu mare în Piața Tricolorului din Târgoviște!

Chiar în seara în care vine Moș Nicolae, Primăria Târgoviște va aprinde iluminatul festiv și va oferi, în colaborare cu Centrul Județean de Cultură, un concert de colinde!

De altfel, luna decembrie va fi dedicată copiilor, administrația locală pregătind multe surprize în toată această perioadă.

Concertele de colinde, parada sosirii lui Moș Crăciun, miile de daruri care vor fi împărțite celor mici, spectacolele pentru copii oferite de Teatrul Municipal “Tony Bulandra”, târgul de Crăciun, organizat în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură, reprezintă numai câteva dintre evenimentele care vor confirma faptul că sărbătorile de iarnă reprezintă cea mai frumoasă perioadă din an”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1