December 15, 2017

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, mesaj de Ziua Națională a României

Suntem cu toții români, iar astăzi o simțim mai mult ca niciodată. Avem un trecut care ne leagă, iar astăzi ne amintim de el mai mult ca niciodată.

La 1 Decembrie 1918, românii din întreaga țară și-au împlinit visul și au început să-și continue drumul împreună. În acea zi, eforturi și dorințe comune de zeci de ani au devenit realitate și istorie în același moment. Români din Transilvania, Ardeal, Crișana și Maramureș au devenit români din România.

Totul s-a întâmplat la Alba-Iulia, în prezența a 1228 delegați și a peste 100.000 de români veniți din zona Ardealului și Banatului, și a fost mai mult decât o reușită națională. A fost expresia celei mai puternice victorii a voinței poporului nostru.

A fost dovada faptului că o voință comună puternică are capacitatea de a face o națiune puternică. Poate nu realizăm încă, dar, în acea zi, toți românii am ales să fim puternici. Am optat pentru solidaritate și echilibru. Am renunțat la dezbinare, am distrus bariere și am câștigat frați. Datorită acelei zile, am căpătat șanse.

Suntem cu toții români și, împreună, am luptat pentru visurile noastre. La 1918, ne-am împlinit visul și destinul, iar acum este datoria noastră să aducem cinste zilei de 1 Decembrie, să rămânem uniți, să ne ajutăm reciproc și să facem alte visuri posibile.

Pentru că, așa cum știm cu toții, și astăzi mai sunt oameni care simt românește, vorbesc românește, iubesc românește, trăiesc românește, dar care nu sunt acasă și care vor să fie acasă.

Pentru ei toți, istoria zilei de 1 decembrie 1918 trebuie să meargă mai departe și să facă România mai bună și prosperă!

Vreau să transmit tuturor dâmbovițenilor, tuturor românilor, multă sănătate și visuri împlinite! Astăzi, alături de noi, la Târgoviște, nu sunt peste 100.000 de români, așa cum au fost la Alba-Iulia, dar sunt mulți dâmbovițeni și oaspeți din Republica Moldova, deopotrivă, oameni care au ales să petreacă Ziua Națională a României acasă. Cred că este un semn că românii încă au visuri. Dacă la 1918 le-am putut face posibile, putem și acum.

Suntem cu toții români și, împreună, putem reuși să devenim mai buni. Totul depinde doar de voința și credința noastră!

La mulți ani, România!

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1