December 15, 2017

Poliția Dâmbovița! “Aripi Frânte!”, Campanie de prevenire a violenței

În această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin structura de prevenire a criminalității, continuă activitățile în cadrul campaniei de prevenire a violenței în familie “Aripi Frânte”.

Inițiată de Poliția Română și Asociația “Necuvinte”, campania „Aripi Frânte” are ca scop informarea potențialelor victime ale violenței în familie cu privire la posibilitățile pe care le au de a se apăra împotriva agresorilor și se adresează persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac primii pași spre a ieși din acel mediu.

Pentru ca mesajul preventiv să ajungă la cât mai multe persoane, polițiștii de la prevenire desfășoară acțiuni stradale, de informare a populației.

De asemenea,  au expus afişul de promovare al campaniei și numerele de telefon la care pot fi sesizate cazuri de violenţă domestică, în scările blocurilor, la avizierele unităţilor de învăţământ, la sediile instituţiilor publice şi ale unităţilor medicale, precum şi la sediul mai multor unităţi comerciale din municipiul Târgovişte.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1