May 23, 2018
News Ticker

Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, mesaj de Ziua Armatei Române

M-am bucurat să rostesc astăzi, la Târgoviște, câteva gânduri, într-un moment pe care îl prețuiesc foarte mult, Ziua Armatei Române.

25 octombrie este un bun prilej de a ne arăta, încă o dată, respectul pentru memoria celor care au luptat de-a lungul secolelor pentru promovarea şi apărarea atributelor fundamentale ale naţiunii şi statului român. Astăzi, a venit rândul nostru să contribuim, prin înțelepciune și decizie politică, la acest demers, într-o paradigmă de securitate și un context regional volatil, caracterizat de concepte precum terorism, amenințări cibernetice, acțiunile agresive ale unor actori statali și non-statali, ambiții ale Federației Ruse de a demonstra că respectarea dreptului internațional este o decizie facultativă, conflicte înghețate, amenințări hibride și multe altele

În acest tablou complicat și încărcat, România, ca stat membru NATO, are datoria de a fi un pivot de stabilitate regională, să fim preocupați de identificarea de soluții la problemele globale și regionale pe linia securității.

Decizia politică asumată de alocare a 2% din PIB pentru Apărare este dovada cea mai concretă a coagulării clasei politice în jurul unei decizii majore pentru neamul românesc. Această decizie este și o dovadă de responsabilitate a României în cadrul Alianței.

În calitate de senator, dar și de român, fac un apel la responsabilitate și colaborare, subliniind că interesul României este cu mult mai important decât orgoliile personale ale unora dintre noi care, din păcate, privesc lucrurile într-o manieră simplistă, ignorând învățămintele istoriei.

Trebuie să avem înțelepciunea și forța să implicăm industria națională de apărare în politica de înzestrare, prin crearea de societăți cu capital mixt care să producă în România componentele necesare apărării naționale și care să ne asigure dezvoltarea economică care este principala soluție pentru securitatea națională.

Astăzi aducem piosul nostru tribut de recunoştinţă tuturor acelora care, trecuţi în nefiinţă pe altarul Patriei, veghează cu sufletele lor curate drumul de azi al militarilor români. De asemenea, folosesc acest prilej pentru a adresa militarilor şi întregului personal civil al Ministerului Apărării Naţionale cele mai calde felicitări şi urări de succes în activitățile pe care le desfășoară în țară, dar, mai ales, în misiunile din afara hotarelor țării. Felicit cadrele militare în rezervă şi în retragere, precum și distinşii veterani de război și mă înclin în fața lor.

Nu trebuie să uităm niciodată că datorăm recunoștința noastră celor ce s-au jertfit și se jertfesc pe altarul Patriei. Iar în contextul evenimentului astral al poporului român – CENTENARUL – avem obligația de a ne reuni în jurul unui proiect național despre care urmașii să fie mândri, iar noi, clasa politică, să avem sentimentul datoriei îndeplinite.

La Mulți Ani, Armata Română!
La Mulți Ani, ostași români!

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1