May 27, 2018
News Ticker

La Mulți Ani! Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, mesaj de Ziua Armatei Române

Între bornele care dau mărturie despre destinul unui popor, Armata și Biserica au fost dintotdeauna pe locurile de vârf. Credința trecută prin fapte de onoare incontestabile, patriotismul probat, nu vorbit, sacrificiul lăsat garanție pe campuri de luptă – toate au făcut din Armata României instituția în care cei mai mulți români își regăsesc încrederea.
Lucrurile se pot schimba în istoria unei țări, dar virtuțile nu se pierd niciodată.
Ziua de astăzi are o rezonanță aparte în conștiința românilor. Sigur, ea trimite către 1944, la cel de-al doilea război mondial, la ofensiva pentru Carei. Dar ecourile de recunoștință pulsează și când ne gândim la primul mare război (și avem anul acesta centenarul Mărăști – Mărășești – Oituz), la Războiul de independență din 1877 sau, mai aproape de zilele noastre, la misiunile din Irak, Afganistan, Balcani, Kosovo. Armata României și soldații români sunt respectați la cel mai înalt nivel peste hotare, iar asta spune mult despre profesionalismul celor care îmbracă haina de militar.
Vă doresc tuturor o sărbătoare frumoasă și mă înclin în fața tuturor. Armata a dat și dă în continuare modele în societate, eroi care nu mai sunt, dar și eroi care trăiesc printre noi. Armata educă și cultivă cel mai frumos sentiment din lume: dragostea pentru țară!

La mulți ani, soldați români, rezerviști, veterani de război!
La mulți ani, Armată Română!

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1