December 11, 2018
News Ticker

“Mafia Pariurilor”, destructurată?! Demisii și demiteri la Comisia Județeană de Arbitri Dâmbovița


Încep să curgă demisiile și demiterile la nivelul Comisiei Județene de Arbitri Dâmbovița, după uriașul scandal privind implicarea unor “fluierași” în influențarea rezultatelor echipelor românești în partidele de verificare susținute în cantonamentele din Turcia și Cipru. Un grup de arbitri dâmbovițeni este acuzat că și-a ascuns adevărata identitate pentru a oficia meciuri amicale ale unor formații din România sub pretextul asigurării unei obiectivități maxime în adoptarea unor decizii. Ceea ce nu s-a întâmplat, deciziile arbitrilor neavând nici cel mai mic corespondent cu realitatea din teren.

Toți acești arbitri, care sunt sub anchetă, sunt suspendați din activitate până la finalizarea anchetei, astefl încât așteptăm rezultatele anchetei. Colaborăm cu toate instituțiile ! Dacă nu ne facem singuri curățenie în propria ogradă nu vom putea avea un fotbal mai bun. Nu voi ezita să îmi asum acest lucru, chiar dacă voi fi criticat“, a precizat, la Târgoviște, Răzvan Burleanu-președintele FRF.

Potrivit, jurnaldedambovita.ro, întrunită în regim de urgență, Comisia Județeană de Arbitri (Ciprian Iugulescu, Constantin Marinescu, Ion Ducu, Ciprian Popă și Cătălin Vremaroiu) l-a demis din toate funcțiile pe Cristi Grigorascu. De asemenea, plecat în Anglia, în vizită la copii, Ioan Negoescu a demisionat de la conducerea CJA, iar Septimiu Burtescu s-a retras de la Chindia Târgoviște, din calitatea de antrenor la Centrul de Copii și Juniori.

Pe de altă parte, urmare a unei adrese FRF, Valentin Mihalache și Septimiu Burtescu sunt convocați la FRF pentru data de 7 februarie, în fața Comisiei de Anchetă, dar demisiile nu ar trebui să se oprească aici !

Toți cei 8 arbitri implicați ar trebui să demisioneze din toate funcțiile deținute în fotbalul dâmbovițean. iar demisia conducerii AJF Dâmbovița ar fi considerată un gest de onoare și de asumare a responsabilității. Pentru că tot acest scandal afectează grav imaginea fotbalului dâmbovițean!

foto: gsp.ro

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.