September 21, 2018
News Ticker

Poliția Locală Târgoviște! Aveți grijă unde lăsați mașina! Riscați amenzi usturătoare


Poliția Locală Târgoviște vă informează că, prin Hotărârea Guvernului nr. 965 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1035 din 22 decembrie 2016, a fost modificat Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Noile dispoziții stabilesc că vehiculele staționate neregulamentar vor putea fi ridicate de către administratorul drumului public sau de către administrația publică locală, după caz.

Un act de noutate îl constituie și prevederea referitoare la competența polițistului local cu privire la procedura de ridicare a vehiculului. În acest sens, trebuie subliniat faptul că, potrivit Art. II din H.G. nr. 965/2016, Procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi de poliţistul local în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. h) şi k) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Hotărârea vine în condițiile în care măsura ridicării vehiculelor nu mai putea fi pusă în aplicare din anul 2015, atunci când a devenit obligatorie Decizia nr. 9/2015 a Î.C.C.J., conform căreia aututoritățile locale nu aveau competențanecesară pentru a reglementa procedura de ridicare a vehiculelor, aceasta revenind practic Guvernului.

Totodată, noul act normativ stabilește că va fi considerată staționare pe partea carosabilă și situația „în care oricare dintre roțile vehiculului sau remorcii se regăseşte pe partea carosabilă.

De asemenea, oprirea voluntară a vehiculelor va fi interzisă și pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului a executat amenajări ce respectă prevederile legale.

Noua Hotărâre va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.