June 19, 2018
News Ticker

Beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, daruri din partea sponsorilor

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, beneficiarii Direcției Generale de Asitență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, au participat la diferite activități dedicate lor și au primit cadouri cu sprijinul sponsorilor.

Copiii și adulții din cadrul centrelor i-au întâmpinat pe oaspeți cu emoție și bucurie, le-au transmis mulțumiri și i-au încântat oferindu-le un program de poezii, cântece de iarnă și colinde.

Mulțumim cu această ocazie Arhiepiscopiei Târgoviștei, S.C. Falkor SRL, Pam Aly 2007 SRL, Flax Computers SRL, SC Elixdan SRL, Comiga Prod Impex SRL, Panex SRL, Crucea Roșie Dâmbovița, OMV Petrom, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, Primăria Gura Ocniței, Chițulescu Prod SRL, Consiliul Județean Dâmbovița, SC Netaxo SRL București, Primăria Târgoviște, Patinoarul Târgoviște, Class Park Targoviste.

Le mulțumim de asemenea copiilor și profesorilor de la școli și licee din județ, care au fost alături de beneficiarii noștri în aceste zile, persoanelor fizice care au oferit cadouri, precum și salariaților instituției.

Menționăm că lista sponsorilor este deschisă, urmând să fie oferite și alte surprize în următoarele zile.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1