June 21, 2018
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviştei! Slujire social-filantropică şi educaţională

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în Parohia Gura Vulcănii, Protoieria Pucioasa, au fost oferite haine și alimente la trei familii aflate în dificultate, de către Pr. Ionel Topor, împreună cu tineri din Comitetul parohial, urmare unei colecte efectuată în parohie. De asemenea, în baza Parteneriatului dintre Biserică și Școală, după finalizarea orei de religie, la școala din localitate, cu sprijinul doamnei Ilie Magdalena, profesor de religie, preotul mai sus menționat, alături de câțiva elevi, a oferit unui elev daruri constând în articole de îmbrăcăminte.

În baza aceluiași parteneriat, în cadrul Școlii Gimnaziale “Constantin Secăreanu” din Runcu, la inițiativa doamnei învățătoare Alina Simionescu și a preotului profesorului Ciprian Popescu, cu sprijinul doamnei director Mănoiu Gabriela, elevii clasei a IV-a au dezvoltat un miniproiect social-filantropic, intitulat “Un dar mic, o bucurie mare“. Acesta a presupus vizitarea unor familii nevoiașe, ale unor copii cu situație financiară precară și bătrâni imobilizați la pat, cărora elevii le-au cântat colinde și le-au oferit daruri ce au constat, după caz, în alimente, dulciuri și jucării.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1