September 24, 2018
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviștei! Concert tradițional de colinde, la Teatrul Tony Bulandra


Cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc, la Teatrul municipal “Tony Bulandra” din Târgovişte, Concertul extraordinar de colinde, organizat de către Arhiepiscopia Târgoviștei.

Acest eveniment anual al Eparhiei noastre a fost susţinut de către Corala Arhiepiscopiei Târgoviştei şi Grupul Coral bărbătesc “Valachia Christiana”, ambele dirijate, de către domnul Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, cu participarea extraordinară a cunoscuților artiști: mezzosoprana Ştefania Chiţulescu, basul Marius Boloș, soprana Elena Dragomir, mezzosoprana Rebecca Pelmuș, soprana Anabela Georgescu și tenorul Vlad Miriță.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că Nașterea lui Iisus Hristos reprezintă începutul civilizației creștine europene, cu inefabilele sale principii de credință și morală, care au transformat din temelii lumea, înnoind-o și transfigurând-o. Înaltul Ierarh a evocat și importanța personală și comunitară a colindelor, ca mijloace de transmitere, în frumoase, simple și de înțeles cuvinte, a mesajului Nașterii Domnului, care se referă la faptul că Dumnezeu s-a întrupat din iubire pentru făptura Sa.

La final, Înaltpreasfinția Sa a prezentat Almanahul bisericesc pe anul 2017 al Eparhiei noastre alături de un DVD și 3 CD-uri ale coralelor mai sus menționate, recent publicate de către Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Întreaga manifestare artistică a fost transmisă, în direct, la postul regional de televiziune Columna TV.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.